Aici nu trebuie să fii pregătit de nimic.

Poate ai plecat de ani buni și totuși, uneori, te prinde un dor greu de explicat. Nu e doar de oameni. E de mirosul casei, de limbă, de cine erai acolo.

De reținut Psihologii numesc asta o „pierdere ambiguă": ai pierdut ceva care nu a dispărut, dar nici nu mai e al tău ca înainte. Pentru că nu e un doliu „oficial", de multe ori nu-ți dai voie să-l simți. Și totuși e real.

De Crăciun sau de Paște, dorul crește. Poate încerci să faci cozonac și nu iese ca al mamei. Poate petreci sărbătorile la serviciu.

De reținut Ritualurile ne dau sentimentul că aparținem undeva. Când le pierdem, ne simțim „fără rădăcini". Ajută să păstrezi câteva, chiar și mici și imperfecte, și să-ți construiești altele noi, cu oamenii din viața ta de acum.

În țara în care trăiești ești „românul". Când vii acasă, ești „cel plecat". Uneori nu te mai simți complet nicăieri.

De reținut E o experiență foarte comună pentru cine trăiește între două culturi. Nu înseamnă că ți-ai pierdut identitatea, ci că ea s-a făcut mai mare: poți aparține de două locuri în același timp.

Apelul de duminică cu ai tăi. Îi vezi îmbătrânind pe ecran. Te întrebi dacă ai făcut bine că ai plecat și ce s-ar întâmpla dacă ar avea nevoie de tine.

De reținut Mulți dintre cei care pleacă poartă o vină tăcută față de cei rămași. E un semn de grijă, nu de egoism. Vorbitul despre ea, cu cineva care nu te judecă, o face mai ușor de dus.

Aștepți tot anul vacanța acasă și, când ajungi, ceva nu se mai potrivește. Prietenii au alte vieți, orașul s-a schimbat, tu te-ai schimbat.

De reținut Se numește șocul întoarcerii: după ce ai trăit într-o altă cultură, propria casă poate părea străină pentru o vreme. E normal și trece.

Merg ca să am grijă de mine, cum merg la doctor când mă doare ceva. Nu trebuie să fie grav ca să merite.

De reținut Psihologul nu e doar pentru boli. E pentru oricine vrea să se înțeleagă mai bine.

Poate că ați fi avut nevoie, dar nu ați avut pe cine. Eu am acum șansa asta și vreau să o folosesc.

De reținut Recunoaște greutățile lor fără să le minimizezi pe ale tale.

Vorbesc și cu tine. Dar cu un psiholog pot spune și lucruri pe care nu vreau să le car în familie, fără să vă îngrijorez.

De reținut Un părinte poate simți că e înlocuit. Spune-i că nu e.

E alegerea mea și e confidențial. Nu trebuie să știe nimeni, doar dacă vreau eu.

De reținut Frica de „gura lumii" e de multe ori grija lor pentru tine.

Uneori trece. Alteori ajută să nu aștept singur. Vreau să încerc.

De reținut Nu trebuie să demonstrezi cât de rău îți e ca să ai dreptul la ajutor.

Am multe și sunt recunoscător. Dar pot avea de toate și totuși să nu fiu bine.

De reținut Binele din afară nu înseamnă automat bine înăuntru.

Când o să fie momentul potrivit pentru mine. Vă spun primii, promit. Acum hai să vorbim despre altceva.

De reținut Poți răspunde cu umor și apoi schimba subiectul. Nu datorezi un calendar.

E un subiect personal pentru noi și preferăm să nu vorbim despre el acum.

De reținut Pentru unii e o întrebare dureroasă. Ai dreptul să nu dai explicații.

Știu că o spui din grijă, dar prefer să nu vorbim despre corpul meu.

De reținut Comentariile despre corp pot răni, chiar și când sunt spuse cu drag.

Mă descurc, mulțumesc că întrebi. Prefer să păstrez detaliile pentru mine.

De reținut Un răspuns scurt și calm e suficient.

Mă bucur pentru el. Eu am drumul meu și încerc să-l fac cum e mai bine pentru mine.

De reținut Comparațiile spun mai mult despre grijile lor decât despre valoarea ta.

Ai dreptate, am fost prins în multe. Hai să stabilim o zi în care să vorbim liniștiți.

De reținut Uneori în spatele reproșului e doar dor. Poți răspunde la dor, nu la reproș.

Un oraș sau o țară nouă înseamnă alți oameni, alte drumuri, alt ritm. E normal să te simți pe dinafară câteva luni. Ajută să-ți creezi repede mici obiceiuri care să fie „ale tale": aceeași cafenea, aceeași plimbare, un om cu care vorbești des.

Primele luni la un job nou obosesc mai mult decât pare: înveți oameni, reguli nescrise, așteptări. Senzația că „nu ești destul de bun" e foarte comună la început.

După o despărțire nu pierzi doar un om, ci și o rutină, planuri, o versiune a ta. Ai voie să-ți fie greu chiar dacă tu ai ales să pleci. Rădăcinile noi cresc încet, dar cresc.

Un copil schimbă totul: somnul, cuplul, identitatea. Poți să-l iubești enorm și totuși să-ți fie dor de viața de dinainte. Cele două sentimente pot sta împreună.

La facultate, la muncă sau pur și simplu ca să fii pe picioarele tale. Libertatea vine la pachet cu un dor neașteptat. E un semn că ai avut ceva bun de unde ai plecat.

Orice schimbare mare, chiar și una bună, cere timp de adaptare. Fii răbdător cu tine cum ai fi cu o plantă abia mutată: puțină lumină, puțină apă, timp.